O apariţie inedită se adaugă raftului (destul de subţire) de cărţi ro mâneşti dedicate fenomenului cinematografic: lucrarea „Psihologie & Cinematografie. Funcţiile psihosociale ale filmelor”, semnată de conf. univ. dr. Elena-Claudia Rusu şi apărută la Editura Cartea Daath.
Editorul cărţii este Daniela Pascu, soţia lui Ioan Gyuri Pascu (el însuşi în catalogul editurii cu volume precum „În căutarea Armoniei” sau „Gândirea, copilul realităţii şi creatorul iluziei”).
Cartea „Psihologie & Cinematografie” a fost lansată în incinta Librăriei Eminescu. În intervenţia sa, autoarea a explicat că fiecare om vede un anumit fel de filme, în funcţie de datele psihologice ale propriei personalităţi. Aşadar, pe de o parte, filmele alese ne spun ceva despre caracterul propriei persoane - „spune-mi ce fel de filme vezi, ca să-ţi spun cine eşti” -, pe de altă parte, anumite opere cinematografice pot fi „prescrise” ca remediu în anumite tulburări psihice, autoarea introducând astfel în limbajul de specialitate autohton termenul de „filmoterapie”.
De altfel, al doilea volum al lucrării se va constitui într-un ghid sui-generis de „filmoterapie”, autoarea indicându-ne ce filme ar trebui să vedem, în funcţie de o anumită stare psihică. Născută în 1973 la Bucureşti, Elena- Claudia Rusu este de profesie psihoterapeut şi în prezent deţine funcţia de prodecan al Facultăţii de Psihologie a Universităţii „Spiru Haret”.
Interesată încă din anul 1999 de reprezentarea tulburărilor psihice în cinematograf, a publicat mult pe această temă, iar volumul de faţă este dezvoltarea tezei sale de doctorat în psihologie, susţinută anul trecut, cu tema „Coordonate psihosociale ale funcţiilor filmului în dezvoltarea personală şi psihoterapie”.