Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, la Gabrovo (Bulgaria), de echipa ţării gazdă, cu scorul de 3-1 (25-22, 25-16, 26-28, 25-20), dar a obţinut calificarea la ultimul turneu preliminar al CM din 2010. În primele trei partide ale calificărilor, România a cedat în faţa Cehiei, cu 1-3, şi a învins Republica Moldova şi Albania, cu acelaşi scor, 3-0. Rezultatul derbiului de aseară, dintre Bulgaria şi Cehia, urma să stabilească ierarhia finală, România aflându-se, după patru meciuri disputate, pe locul trei, cu şase puncte. Echipa antrenată de Florin Grapă nu mai putea fi depăşită în clasament de Albania sau Republica Moldova, ambele având câte trei puncte, înaintea meciului direct programat aseară, după închiderea ediţiei.
Al treilea turneu preliminar de calificare la CM din 2010 va avea loc între 16-19 iulie. Acela va fi ultimul test pentru naţionala României, primele două clasate obţinând „biletele" pentru turneul final al CM de anul viitor. Campionatul Mondial de volei feminin din 2010 va avea loc în Japonia. Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, la Gabrovo (Bulgaria), de echipa ţării gazdă, cu scorul de 3-1 (25-22, 25-16, 26-28, 25-20), dar a obţinut calificarea la ultimul turneu preliminar al CM din 2010. În primele trei partide ale calificărilor, România a cedat în faţa Cehiei, cu 1-3, şi a învins Republica Moldova şi Albania, cu acelaşi scor, 3-0. Rezultatul derbiului de aseară, dintre Bulgaria şi Cehia, urma să stabilească ierarhia finală, România aflându-se, după patru meciuri disputate, pe locul trei, cu şase puncte. Echipa antrenată de Florin Grapă nu mai putea fi depăşită în clasament de Albania sau Republica Moldova, ambele având câte trei puncte, înaintea meciului direct programat aseară, după închiderea ediţiei.
Al treilea turneu preliminar de calificare la CM din 2010 va avea loc între 16-19 iuli