Bursa de la Bucuresti a inchis sedinta de tranzactionare de vineri in crestere pentru singura data saptamana trecuta, insa indicii pietei au recuperat doar o mica parte din scaderile sedintelor precedente.
Indicele celor mai lichide zece companii din piata, BET, a crescut vineri cu 3,6%, indicele general al pietei, BET-C, s-a apreciat cu circa 2,9%. In acelasi timp, cele cinci societati de investitii financiare au crescut usor, indicele de ansamblu al acestora, BET-FI, avansand cu 0,5%.
Cresterile de vineri au venit dupa patru zile in care piata s-a corectat puternic, pe fondul scaderilor inregistrate de pietele externe. Cea mai puternica depreciere a fost inregistrata in cele patru sedinte de SIF-uri, indicele acestora pierzand 22,1%, in vreme ce intreaga piata a scazut in medie cu 13%.
"Investitorii au asteptat scaderile de saptamana trecuta, la fel cum au asteptat ca dupa patru zile de corectii sa vina o sedinta cu cresteri. In orice caz, deprecierile au depasit asteptarile investitorilor", spune Marius Trif, directorul general al Carpatica Invest.
Saptamana trecuta, lichiditatea medie a pietei s-a ridicat la 28,5 mil. lei (6,8 mil. euro), in vreme ce valoarea totala a rulajului din piata s-a ridicat la 142,3 mil. lei (circa 34 mil. euro).
Vineri, cea mai mare lichiditate din piata, de 5,4 mil. lei (1,3 mil. euro), a fost inregistrata de titlurile SIF Oltenia (SIF5), pe fondul unui volum de tranzactionare de circa 6,9 mil. actiuni. Dintre SIF-uri, numai titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au depreciat vineri, acestea pierzand 3,2% fata de nivelul de referinta. Actiunile Transgaz (TGN) au scazut si ele vineri, cu 3,9%, pe fondul unui rulaj de 0,3 mil. lei (circa 0,1 mil. euro). Saptamana trecuta, cele mai mari pierderi din piata au fost inregistrate de titlurile Compa Sibiu (CMP), cu o scadere de 27%, urmate de actiunile Electroputere