Apărut în Piaţa Trandafirilor la mijlocul anilor ’60, ceasul floral este un simbol al oraşului. Acesta va funcţiona de săptămâna aceasta, mecanismul său nu înregistrează întârzieri. Ceasul floral din Piaţa Trandafirilor a fost decorat cu flori şi va fi repus în funcţiune săptămâna aceasta. Odată cu venirea sezonului cald, mureşenii vor regăsi bătăile ceasului cu flori de fiecare dată când vor traversa strada în Piaţa Trandafirilor.
Construit în centrul oraşului la începutul anilor ’60, atunci când Târgu-Mureşul devenea Oraşul trandafirilor, ceasul cu flori şi-a câştigat în timp statutul de simbol al oraşului. Gheorghe Mureşan, directorul Serelor mureşene, serviciul public care se ocupă de îngrijirea ceasului cu flori, spune că mecanismul de funcţionare al ceasului este unul mixt, format din roţi dinţate şi alimentat la o sursă de curent electric pentru ace, care se mişcă din minut în minut.
„De peste 40 de ani, de când funcţionează ceasul, nu au existat probleme cu el şi foarte probabil nu va înregistra întârzieri nici în anii ce vor urma”, a declarat Mureşan. Pe cadranul ceasului au fost plantate 20 de specii de flori, cum ar fi begonia, coleus, kleinia, irizine, eseveria, ejerantus, alternantera, seduum, adică flori specifice mozaicurilor florale urbane. În total, ceasul este decorat cu aproape 6.000 de fire de floare.
„Ca în fiecare an, de decorarea ceasului ne-am ocupat noi şi am ales un model special, care să sublinieze caracterul local al acestui punct de atracţie al Târgu Mureşului. Cele 20 de specii de flori plantate pe ceas vin ca o completare a coloristicii şi diversităţii florale existente în Piaţa Trandafirilor”, a adăugat directorul Serelor din Târgu Mureş. Ceasul va funcţiona până la venirea toamnei, moment în care va fi readus la Sere şi depozitat într-o magazie, pentru protejarea mecanismului de funcţionare.