D. Coman - intervenţii salutare pe toată durata meciului, finalul fiind însă nefast, dar nu datorită lui Dani. Două goluri primite pe indolenţa unor coechipieri, pe care îi vom analiza în cele ce urmează.
Rui Duarte - evoluţie bună, în fapt, cea cu care portughezul ne-a obişnuit de-a lungul sezonului. Accidentarea sa, urmată de o inevitabilă înlocuire, a bulversat apărarea, şu-brezind-o. Voicu nu-l poate substitui cu succes pe Rui niciodată.
Abrudan - exact ca un ceas, dar doar până la un moment dat. Un moment nefast, în care au început greşelile, scăpări din marcaj, serviciu defectuos, care coroborate au dus la pierderea jocului.
Nae Constantin - sigur şi el, dar până la primul gol primit. O reuşită a clujenilor venită din partea centrală, din zona sa. Aspectul cu marcaj la alt om nu mai are relevanţă o dată ce a ieşit gol de pe parcela lui. De fapt, goluri.
Ezequiaş - recunoaştem, e un jucător care place, are vitalitate, an-gajament, face bine ambele faze, dar parcă nici el nu joacă precum ne învăţase. Ori doar ne-a luat faţa la început?
M. Roman - evoluţie alternantă cu realizări incredibile, acţiuni în viteză entuziasmante, dar şi cu ieşiri din joc, greşeli copilăreşti şi tratarea superficială a unor faze ce chiar pot însemna ceva în economia partidei.
Ilyeş - multă sudoare, mult suflet în joc dar, din nefericire, nicio oportunitate pe care Robert să o spe-culeze, cu alte cuvinte, fără realizări.
P. Adriano - nimic nou, pe lângă lentoarea arhicunoscută şi recuperările de baloane (e drept, cu Clujul mai rar ca altădată) alternate cu serviciu deficitar în momentele de construcţie sau pase bune, dar doar în spate sau lateral. Suntem curioşi dacă va mai prinde echipa cu un alt antrenor. La primul gol l-a pierdut pe drum pe Peralta şi acesta l-a executat pe Coman, înclinând decisiv balanţa jocului una echilibrată până atunci.