Cea mai mare răsplată pentru Andrei Blaier, după o viaţă petrecută în spatele aparatului de filmat, a fost faptul că oamenii îl opreau pe stradă şi îi spuneau că le-au plăcut filmele sale. De curând, cunoscutul regizor a împlinit 76 de ani.
"Filmele pe care nu le-am făcut"
"Un an în plus pentru mine înseamnă foarte mult. Nu pot face comparaţie cu ceea ce însemna când aveam 20 de ani, iar eu tocmai am împlinit o vârstă jenantă, dar asta este situaţia... Sigur că am avut mulţi invitaţi, mai ales că de obicei eu nu fac invitaţii la ziua mea, cine a vrut să vină la mine a fost binevenit. Se pare că, deşi m-am născut la 15 mai, ai mei au petrecut mai mult şi m-au declarat mai târziu.
Eram ca oricare copil normal, doar cu ceva mai multă imaginaţie. Cinematografia a însemnat pentru mine un mod de viaţă, deşi nu am vrut de mic să fac film. Acest lucru a venit mai târziu, când eram la liceul german. Vedeam la cinematograful Tomis «Cavalerii Spaniei», cu Osvaldo Valenti... Am rămas fascinat de multe filme, dar neorealismul italian m-a impresionat. Mă gândeam că poate voi putea face aşa ceva. În perioada aceea, noi vedeam nişte filme false, de falsuri diferite. Dintr-o dată am venit într-o lume care semăna teribil cu cea în care trăiam. Asta m-a impresionat. De aceea, filmele mele au aşa urme de neorealism, dreptul de a mărturisi îmi aparţine...
Ce am înţeles în 52 de ani petrecuţi în lumea filmului încerc să-i învăţ pe studenţii mei de la catedra Facultăţii de Cinematografie din cadrul Universităţii Media. Îi iubesc tare mult, e frumos atunci când studentul te depăşeşte. Nici măcar mie nu îndrăznesc să-mi dau sfaturi. Eu cred că aceşti tineri au sau nu talent. Nu le trebuie sfaturi. Chiar am acum un student care are un scurtmetraj la Cannes, iar anul trecut a luat un premiu la Los Angeles. Cum să nu mă mândresc cu
