Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara este unul dintre puţinele "muzee" în care s-a păstrat trecutul. Instituţia de cultură s-a înfiinţat în 1957, o dată cu dezvoltarea Timişoarei ca şi centru universitar. În anii ’60-’70 au fost momentele de apogeu pentru Casa de Cultură a Studenţilor.
Aici erau cercuri de dans, folclor, teatru, literatură şi fotografie. Revoluţia din 1989 a adus pentru fostul "cuib" de creaţie al studenţilor o serie de noi provocări. Ultima şi cea mai dureroasă pentru cei care lucrează aici de peste 50 de ani este faptul că întreaga clădire trebuie retrocedată, iar cluburile şi cercurile la care încă mai vin tinerii vor trebui să se mute în stradă.
SECURITATEA A PUS CĂTUŞE MAICILOR
Clădirea a fost revendicată şi câştigată de fostul proprietar, Episcopia Romano-Catolică. Până în 1948, aici funcţiona şcoala de călugăriţe aparţinând Ordinului Surorilor Sărace de Notre Dame. Construcţia a fost ridicată între 1935 şi 1937, proiectată de arhitectul Michael Wolf în stilul Bauhaus. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în şcolile administrate de Surorile sărace din cartierul Iosefin învăţau peste 700 de eleve. O dată cu naţionalizarea şcolilor, în anul 1948, şi cu desfiinţarea comunităţilor monahale, Ordinul a fost dizolvat. Multe surori au fost arestate şi interogate de Securitate şi li s-a interzis să predea în grădiniţe sau şcoli. Apoi, prin decret al Ministerului Educaţiei, locul a devenit Casa de Cultură a Studenţilor. Chiar la intrarea în clădire, deasupra uşii exista o statuie a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul în braţe.
Cel mai bun ghid al locului este Oliviu Cornea, tâmplarul casei de cultură, care lucrează aici încă din 1962. "După ce au luat comuniştii clădirea s-a dat ordin să se spargă statuia cu Maria şi Iisus pruncul. Constructorilor le-a fost însă frică, pentr
