Noul virus al gripei porcine a contaminat 8.829 persoane în 40 de ţări şi a provocat 74 decese, a anunţat astăzi numărul doi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Keiji Fukuda, relatează AFP. " Aproape 95% din cazuri au fost înregistrate în America de Nord, Statele Unite, Mexic şi Canada ", a spus dr. Fukuda, la o reuniune specială consacrată virusului A(H1N1), la Adunarea anuală a OMS.
Celelalte state deosebit de afectate sunt Japonia, cu 125 cazuri, Spania, cu 103, Marea Britanie cu 101.
Numărul doi al organizaţiei a subliniat sâmbătă că OMS urmăreşte cu atenţie situaţia din Europa şi Japonia, ţara cea mai afectat în afara continentului americn. Potrivit Tokyo, o parte a cazurilor nu au legătură cu deplasări într-o ţară afectată.
Potrivit criteriilor OMS, această situaţie din Japonia ar putea, dacă se va confirma, să justifice declanşarea nivelului 6 de alertă, cel maxim, care anunţă apariţia primei pandemii de gripă a secolului XXI.