Presate sa taie din cheltuieli, companiile isi renegociaza contractele de asigurare pentru a reduce costurile chiar si cu 30% sau renunta la unele polite, spun cei mai mari brokeri.
Companiile si-au redus in ultima perioada cheltuielile cu asigurarile, pe fondul scaderii activitatii, iar multe dintre ele renunta la beneficiile pentru angajati, cum sunt asigurarile de viata sau cele de sanatate, ceea ce va trage piata in jos, afirma brokerii.
"Cred ca piata asigurarilor va avea o scadere spre 10% in euro anul acesta. Nu este o surpriza, stim care este situatia economica, ce se intampla in piata. Vedem si la clientii nostri ca multi incearca sa faca economii, inclusiv cu asigurarile. Clientii cer sa renegocieze contractele si obtin reduceri chiar si de 30% la prime fata de anul anterior", spune Cristian Fugaciu, directorul general al Marsh, unul dintre cei mai mari brokeri de pe piata, care lucreaza numai cu clienti companii, care aduc cea mai mare parte din afacerile asiguratorilor.
Pe langa renegocierea pretului, asigurarile se ieftinesc si pentru ca activitatea companiilor se reduce, deci si suma asigurata este mai mica. Pe de alta parte, sunt clienti care cer sa li se majoreze fransiza, adica partea din paguba pe care o suporta ei insisi in cazul producerii riscului asigurat, lucru care ieftineste polita, deoarece asiguratorul retine mai putin risc. "Asiguratorii sunt destul de receptivi la renegocierea contractelor, deoarece inteleg situatia, vad ca firmele cer oferte de la mai multi asiguratori si nu vor sa isi piarda portofoliul, care oricum este instabil. De asemenea, companiile renunta in aceasta perioada la anumite asigurari pentru riscuri pe care considera ca le pot retine ele", explica Fugaciu.
Scaderea asigurarilor de viata era de asteptat
Karina Rosu, directorul general al brokerului Aon, unul dintre primii jucat