Anul a început cum a început. Ne-am refăcut greu după Crăciun şi Revelion. Ne-am dres după tone de sarmale, după prea multele damigene de vin luate la bord, după hăhăiala prin cârciumi şi discoteci la tot felul de petreceri. Că sfinţii abundă în această parte a anului, şi toţi veseli, pretext bun de chef. A trebuit să ne refacem şi după discursurile sforăitoare dintre Crăciun şi Bobotează. Politicienii noştri de frunte ni s-au adresat la televizor, la radio, în gazete, urându-ne un an bun, bucurie, fericire, sănătate şi tot ce s-au priceput. Aşa am intrat în Postul Paştelui, cam de capul nostru. Mai mult cu gândul la păcate, cam greu de atâta halima. Odată cu Paştele, ne-am spart iar în figuri, slobozi să mâncăm orice, rupând miei, păsări, peşte de Dunăre şi oceanic, ce se nimereşte. Şi aşa o ţinem de atunci, uitând de kilogramele în plus şi de buna-cuviinţă. Acum ne pregătim în masă pentru concediile şi vacanţele de vis din vara asta. De 1 Mai am fost liberi, nu s-a lucrat; nici de Paşte. Avem şi weekenduri prelungite, unele acordate de patroni (stat sau privat), altele ni le acordăm singuri. Mă întreb când şi ce se mai lucrează. Cred că puţin şi prost.

În acest an, distracţia vine la pachet cu o criză de te doare capul. Toată lumea numai despre asta vorbeşte. Şi nu numai aici, dar şi la Londra, Paris, Lisabona, Praga… Casele îşi pierd valoarea, şomajul, în schimb, creşte vertiginos. Industrii întregi sunt rase de falimente. Automobilele, construcţiile, băncile sunt traversate de uragane. Nu se ştie ce rămâne în urma lor. Şefii de state nu mai ştiu ce să facă. Amestecă guvernele lor în toate strategiile prin care încearcă să mai salveze ce se mai poate. Iau banii publici şi risipesc bugetele ca să acopere găurile apărute în nava care ia apă în mijlocul oceanului. Adevărul este că numai piaţa poate scoate la liman situaţia. Criza a fost produsă tocmai de ameste