Partida dintre Dinamo şi FC Timişoara, disputată duminică seară, în Ştefan cel Mare, şi încheiată cu scorul de 3-1 în favoarea „câinilor”, continuă să trezească suspiciuni.
Vocile care au anunţat o partidă strategică au fost reduse la tăcere în minutul 10, dar au prins şi mai multă putere la final. Coincidenţă sau nu, cei mai slabi jucători ai echipei lui Balint cu Dinamo au fost Pantilimon şi Nibombe, fotbalişti impresariaţi, direct sau indirect, de fraţii Becali! Togolezul Nibombe, care îl are ca agent pe Daniel Stanciu, unul dintre acoliţii celor doi, a fost schimbat la pauză din cauza greşelilor, iar Pantilimon, impresariat chiar de Victor Becali, a greşit grav la golul doi al dinamoviştilor!
Fanii Timişoarei nu văd nimic întâmplător în aceste detalii şi au umplut zidurile stadionului „Dan Păltinişanu” cu mesaje sugestive: „Blat perfect cu un club infect” şi „Iancu+Borcea=Love”.
„Balint şi jucătorii să răspundă dacă a fost blat”
Învinuit de suporteri, patronul timişorenilor aruncă pisica în curtea echipei. „Cel mai bine e ca Balint şi jucătorii să răspundă dacă a fost blat, nu eu! Eu nu pot să fac blat din faţa televizorului sau din lojă. Chiar dacă un conducător vrea să facă un aranjament, jucătorii şi antrenorul nu ar trebui să accepte. Ei sunt vinovaţi când se petrec astfel de lucruri în fotbal”, ne-a declarat Marian Iancu.
De cealaltă parte, Cristi Borcea, preşedintele executiv al dinamoviştilor, sare ca ars când vine vorba de corectitudinea partidei: „Numai tâmpiţii pot să creadă că a fost ceva necurat la partida cu Timişoara. Ne-au condus cu 1-0 şi m-am temut să nu ne dea patru, ca în Cupă. Noi am câştigat pe valoare! Dacă îl aveam pe N’Doye valid, eram campioni până acum”.
LIGA I
DINAMO - TIMIŞOARA ......3-1
Marcatori: N’Doye (39 şi 48 - ultimul din penalty),