Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi pesediştii vor în Europa

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 mai 2009 ·

GdS continuă prezentarea candidaţilor principalelor partide politice la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009. Primii şapte candidaţi pe lista Alianţei electorale PSD+PC sunt social-democraţi. Sistemul de vot la europarlamentarele din 7 iunie este cel al listelor de partid. Acestea sunt înscrise în buletinul de vot în chenare, iar votul se acordă prin aplicarea ştampilei în interiorul acestora. Cetăţenii trebuie să ştie că nu pot aplica ştampila de vot pe doi candidaţi. Acest lucru duce la anularea buletinului de vot. La europarlamentarele din 7 iunie sunt înscrişi doi candidaţi independenţi, Elena Băsescu şi Pavel Abraham.

1. Adrian Severin

Europarlamentar, membru al Grupului Socialist din Parlamentul European (PE), este jurist de profesie, fiind, pe rând, membru al FSN, PD şi PSD. În perioada 1990-1991, a fost vicepremier şi ministru pentru reformă şi relaţiile cu parlamentul în guvernul Roman, iar în anii 1996-1997 a ocupat funcţiile de vicepremier şi ministru al afacerilor externe, în cabinetul Ciorbea.

Ca europarlamentar, Severin a solicitat în aprilie 2009 Parlamentului European să ceară oficial scuze României pentru eroarea serviciului de presă privind comunicatul în care se anunţa că PE suspendă temporar fondurile europene pentru România şi Bulgaria. Ca urmarea a demersurilor lui Severin către conducerea PE şi Direcţia pentru Media a PE, variantele în limbile engleză şi franceză ale comunicatului au fost modificate.

2. Rovana Plumb

A intrat în politică în 1994, în rândurile PDSR, iar din 2005 este preşedinta Organizaţiei de Femei PSD. Este membră a Grupului Partidului Socialiştilor Europeni din PE din 2007 şi pe pagina personală de internet, www.rovanaplumb.ro, afirmă: „Cred în femeia preşedinte“ şi „Cred în Europa socială în care «oportunităţile egale» devin realitate!“. Presa centrală a publicat un art

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic şi grindină, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi

News.ro acum 52 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare de tip nowcasting Cod roşu de vijelie, cu vânt atingând, la rafală, viteze de peste 90 de kilometri pe oră, grindină de dimensiuni mari, averse torenţiale, pentru localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 4 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°