Se pare că filmul românesc are din nou parte de un an foarte bun. Înainte ca filmele nominalizate la Cannes ale lui Cristian Mungiu şi Corneliu Porumboiu să fie lansate pe ecranele româneşti, Radu Jude iese în faţa publicului cu Cea mai fericită fată din lume, o comedie excelentă, realizată în stilul minimalist care pare a caracteriza generaţia momentului în cinematografia autohtonă.

Filmul spune povestea Deliei, o adolescentă de 18 ani, care vine cu părinţii la Bucureşti dintr-un orăşel de provincie ca să filmeze o reclamă la o băutură răcoritoare. Puştoiaca tocmai a câştigat o maşină, după ce a trimis etichete la concursul organizat de compania care produce sucul respectiv. La filmările pentru reclamă, Delia trebuie să urce la volanul maşinii pe care a câştigat-o, să se declare fericită, să bea cu sete dintr-o sticlă cu suc şi să-i îndemne şi pe alţii să trimită etichete la concurs. Numai că, după nenumărate duble şi după mulţi litri de suc, puştoaica numai fericită nu e...

În afară de problemele pe care le are pe platoul de filmare a reclamei, unde nimic nu merge cum trebuie, fata mai are pe cap şi o ceartă cu părinţii, care vor să vândă maşina câştigată de fiica lor şi să deschidă o pensiune. Cu toate acestea, filmul are o mulţime de scene şi replici memorabile şi un umor nebun, generat în principal de contrastul dintre ingenuitatea fetei din provincie şi cinismul echipei bucureştene de filmare, dar şi de dialogurile dintre Delia şi părinţii săi („Tu crezi că noi îţi vrem răul?!“). Păcat că tensiunea acumulată în ultimele scene – în care, pe de o parte, echipa de filmare trage frenetic dublă după dublă ca să nu piardă lumina naturală şi, pe de altă parte, părinţii o presează pe Delia să semneze actul de vânzare a maşinii – e răsuflată de un final cam abrupt.

Asta se poate explica şi prin faptul că regizorul Radu Jude se află la debutul în lung