Loţi Bölöni, antrenorul formaţiei Standard Liege, a fost desemnat tehnicianul numărul unu în Belgia, acumulând 700 de puncte. Sursa: Reuters
Loţi Bölöni este pe cai mari la Standard Liege. Deşi a preluat echipa din vara anului trecut, Loţi a reuşit să încheie campionatul Belgiei pe podium, la egalitate de puncte cu Anderlecht. Cele două formaţii îşi vor disputa titlul într-o „dublă” de baraj. Duminică seară, fostul mare jucător al Stelei din anii ’80 a primit distincţia de cel mai bun antrenor al sezonului din Jupiler Pro League.
Loţi a fost premiat de un suporter al formaţiei rivale FC Bruges, urmându-i lui Michel Preud'homme, câştigătorul din 2008. Avansul lui Bölöni este zdrobitor: a acumulat 700 de puncte, în vreme ce Preud’homme, cel pe care l-a înlocuit la Standard, a strâns numai 344 de puncte, iar Ariel Jacobs, ocupantul locului trei, are 314 puncte.
„Sunt altfel decât cei obişnuiţi”
Bölöni a declarat ieri, pentru EVZ, că s-a aşteptat să primească acest trofeu: „A fost o festivitate frumoasă. Este o onoare deosebită pentru mine ca votanţii să se gândească la ceea ce am făcut la Standard. A fost o senzaţie plăcută. Nu e corect să spun că sunt cel mai bun antrenor din Belgia, ci doar că am fost ales în acest an.
Cred că au contat foarte mult rezultatele din Cupa UEFA şi faptul că am ajuns să ne batem la baraj cu Anderlecht pentru a câştiga campionatul. Am adus multe noutăţi în privinţa stilului antrenorului belgian. Eu sunt altfel decât antrenorii obişnuiţi. Atuurile mele sunt organizarea, echilibrul şi folosirea atacului mai mult decât era obişnuit în Belgia”. Inevitabil, gândul lui Loţi este acum în altă parte: la cele două meciuri de baraj pe care le va disputa cu Anderlecht, pentru desemnarea campioanei în Belgia. Turul va avea loc joi, pe terenul lui Anderlecht, iar returul - peste trei zile,