MARTURIE. Vica Mihai a declarat ca si-a ucis sotia, fiindca nu mai suporta cicalelile Crime oribile, comise sub ochii unui copil de 13 ani: un barbat in varsta de 40 de ani, din statiunea ialomiteana Amara, si-a ucis cu bestialitate nevasta si soacra, pe motiv ca femeile il presau sa-si gaseasca de lucru. Nici socrul criminalului nu a scapat de furia acestuia si a ajuns la spital cu craniul crapat in doua locuri, cu sanse minime de supravietuire.
Andrei Dumitrescu
Cu hainele pline de sange, ucigasul s-a predat de bunavoie la scut timp dupa producerea oribilului eveniment. Vica Mihai a explicat anchetatorilor ca, o perioada a muncit in Italia impreuna cu nevasta lui, Luminita, de 38 de ani. De cand cuplul a revenit in tara, el nu si-a mai gasit de lucru. Din acest motiv, atat sotia, cat si parintii acesteia au inceput sa-i reproseze ca, desi este barbat in putere, nu munceste nicaieri si nu aduce bani in casa. La sfarsitul saptamanii trecute, Vica a baut o mare cantitate de tuica, scoasa din butoiul socrului. La un moment dat, rudele sale, care l-au vazut beat, au deschis din nou discutia despre angajare. Infuriat la culme, barbatul a vazut negru in fata ochilor. A apucat un topor si a inceput sa loveasca fara mila. Prima care a cazut secerata a fost soacra, dupa care sotia. Pe batran l-a lasat la urma. I-a despicat capul in doua locuri, dupa care s-a predat. Procurorii sustin ca fiul de 13 ani al asasinului a fost de fata si a vazut, socat, cum inarmat cu un topor tatal sau il lasa singur pe lume. Copilul a fost internat la psihiatrie, iar socrul asasinului la Spitalul Floreasca din Capitala, in stare critica.
Foto: www.guraialomitei.com
MARTURIE. Vica Mihai a declarat ca si-a ucis sotia, fiindca nu mai suporta cicalelile Crime oribile,