"De ce are vulpea coadă" a fost unul dintre filmele cu cel mai mic buget po­sibil – cred că în jur de 2,5 milioane de lei (un film normal costa 3-4 mi­lioa­ne de lei, iar dacă devizul depăşea 5 mi­li­oa­ne de lei, atunci trebuiau referate şi apro­bări speciale; în general, era vorba despre filme de epocă; aceste sume erau valabile spre sfârşitul deceniului ‘80; cu ani în urmă, erau mai generoa­se!)

Înainte de a începe filmă­rile, se făcea aşa numita "pros­pec­ţie", pentru a stabili, cu scenograful, regizorul şi operatorul, locurile de filmare şi alte detalii. Zona aleasă - Buzău, mai exact Ne­hoiu - era mirifi­că, n-a putut fi co­lec­tivizată datorită reliefului - multe dea­luri, ape, parcele mici, deci nu ne ri­dica şi probleme şi, mai ales, în­tre­bări ulterioare, de tipul "dar de ce nu se vede cum munceşte bunicul la Co­lec­tivă?", etc. În două cuvinte, scena­riul imaginat de Ion Băieşu şi completat de C. Diaconu era o nevinovată şi fer­mecătoare poveste despre un puşti crescut la Bucureşti, de nişte părinţi extrem de grijulii, şi care, în conce­diul făcut "la ţară", la bunici, descoperă na­tura, dar mai ales animalele, care chiar îi vorbesc, inclusiv hoaţa de vulpe, care scapă nepedepsită, deşi a furat găinile.

Revenind la prospecţie - eram în relaţii foarte apropiate cu sceno­gra­fa filmului - minunata Marga Moldo­van, arhitect - scenograf, care şi acum îmi lipseşte, ca om, atât de mult, şi nu pot înţelege de ce a trebuit să plece dintre noi atât de devreme (poate unul dintre motive a fost şi felul în care "s-a răsturnat" cinematografia chiar la începutul anilor '90!) şi, cum una dintre prospecţii se desfăşura chiar în Postul Paştelui, ne-am făcut noi socoteala că poate vom cumpăra de acolo câte ceva, măcar o bucată de brânză, ca să fie de sărbători.

Am bătut din poartă în poartă, din gospodărie în gospodărie, atât pentru