Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pancreasul numit pustnic

Publicat in Jurnalul, marți 19 mai 2009 ·

Umblă vorba printre oameni că una dintre cele mai ti­că­loa­se forme de cancer este cancerul la pancreas. Răpune oameni cât muntele şi iată două exemple recente de oa­meni cunoscuţi care au fost învinşi definitiv de cancerul de pancreas: Luciano Pavarotti şi senatorul profesor de Drept Antonie Iorgovan.

Şi, într-adevăr, lumea a auzit co­rect cum că boala cancerul de pancreas este foarte bruta­lă, fiindcă în lume rata de supravieţuire la cinci ani este doar de 4%, iar în primul an al îmbolnăvirii mor 20%-25%. Explică cancerul de pancreas prof. dr. Mircea Beuran, şe­ful Clinicii de chirurgie generală de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Pancreasul, organ de numai 12-14 cm, este de ma­­re spectaculo­zitate. El are două misiuni foarte importante: produce enzi­me pentru digestie, unindu-şi astfel eforturile cu ficatul ce produce secreţii biliare pentru di­ge­rarea alimentelor. Dar pancreasul produce şi insulină, care ţine în frâu glucoza din sânge. Când cancerul de pancreas atacă partea din faţă a organului, şi anume capul pancreasului şi prima parte a corpului pancreatic sunt afectate regiunile care fabrică enzime pentru digestie. Când cancerul loveşte în jumătatea dinspre coadă a pancreasului sunt lezate insulele pancreatice ce produc in­su­li­na. Pancreasul e cel mai profund organ. Cel mai adânc ascuns în organism, în spatele stomacului. Tocmai de ace­ea pancreasul este denumit pustnicul, fiindcă este singuratic.

Care sunt semnele ce anunţă că s-ar putea să se fi instalat un cancer de pancreas? Durerea nu apare imediat, ci dure­rea apare când tumora a crescut şi se îndreaptă spre fi­le­te­le nervoase şi spre vasele de sânge. Deci, durerea apare într-o fază avansată. Primul semn al posibilităţii de a fi apărut cancerul de pancreas este o scădere în greutate de 7-10 kg fără ca omul să fi făcut vreo cură. Apoi, scau­ne­le bănuitului de cancer

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 25 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 17 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 17 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 22 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°