Condiţionarea politică a candidaturii lui Traian Băsescu va avea ca efect utilizarea unei lupe şi mai puternice pentru depistarea semnelor care ar presupune că ieşim din criză. Dar relaţia între decidenţi, fie ei miniştri sau chiar preşedinte, şi criză este cu siguranţă una condiţionată, dar nu la nivelul la care s-a ajuns acum. Criza nu este o realizare românească şi de aceea nu va avea o soluţie locală şi cu atât mai puţin una punctuală. Dacă, în anii 19992000, când economia a mai trecut prin dificultăţi enorme, cauzele au fost de natură internă, acum depindem de economia mondială, sau măcar europeană, şi nu vom avea o reluare substanţială a creşterii până când Europa, cel puţin, nu va trece pe plus. Chestiunea aceasta înseamnă că, pe plan intern, prin măsuri locale, se pot doar tempera căderile, se pot diminua pagubele şi se pot declanşa acele programe coordonate ale sectorului public bune şi în criză, şi în vremuri de creştere, cum ar fi utilizarea intensivă a fondurilor europene şi investiţia publică masivă în infrastructura rutieră şi civilă. În fond, acestea sunt cele mai importante măsuri active anticriză, chiar dacă aşteptările mediului privat sunt în bună măsură altele, poate prea mari.
Chestiunea investiţiilor este una destul de gravă. În cinci luni, s-au făcut investiţii de un miliard de euro din care două treimi sunt celebrele plăţi restante care au dat atâta bătaie de cap guvernului şi au fost considerate marea problemă a moştenirii otrăvite. În privinţa fondurilor europene s-au făcut paşi importanţi prin activarea aproape a tuturor liniilor de finanţare. Banii nu vin încă, dar contracte se fac. Actualul stadiu nu presupune o contribuţie încă pentru economie, dar meciul se joacă şi, spre trimestrul trei sau patru, sunt şanse ca aceşti bani să conteze. Întrebarea este: pentru cine? Pentru că actualele mesaje ale oficialilor legate de starea ma
