Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov a organizat ieri o masă rotundă cu tema „Insolvenţa - de la riscuri comerciale la remedii juridice”. Aproape 30 de întreprinzători s-au arătat interesaţi de subiect.
Vicepreşedintele CCI Braşov, Ioan Schiau, le-a arătat celor prezenţi că insolvenţa poate fi benefică pentru unii dintre comercianţii cu probleme, atâta timp cât cunosc legea şi modul în care aceasta poate fi folosită în avantajul lor. „De exemplu, un comerciant poate cere sigur insolvenţa în momentul în care vede că nu poate să îşi achite facturile, iar el va putea ajunge astfel în reorganizare judiciară, apărându-se astfel de creditori. Niciodată creditorii nu vor cere reorganizarea, ci direct falimentul, pentru a putea să îşi recupereze creanţele de la debitor”, a spus, ieri, Schiau.
Acesta a mai explicat că procedurile de insolvenţă sunt generale – care se aplică în cazul societăţilor comerciale şi persoanelor juridice care desfăşoară activităţi economice, iar în aceste cazuri se începe cu o perioadă de eva-luare a stării companiei, şi simplificate, care se aplică doar persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, care conduc doar la faliment, nicidecum la reorganizare judiciară. Potrivit sursei citate, şi companiile pot cere proceduri simplificate de insolvenţă, dar aici se poate ajunge şi dacă ele nu depun o parte din documentele solicitate de judecătorul sindic la termenul impus de acesta. „Ar fi cea mai mare greşeală să intri direct în faliment când tu ai putea scăpa prin reorganizare”, a explicat Schiau. Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov a organizat ieri o masă rotundă cu tema „Insolvenţa - de la riscuri comerciale la remedii juridice”. Aproape 30 de întreprinzători s-au arătat interesaţi de subiect.
Vicepreşedintele CCI Braşov, Ioan Schiau, le-a arătat celor prezenţi că insolvenţa poate fi benefică