Traficul de marfuri in Portul Constanta, atat cel maritim, cat si cel fluvial, a scazut cu 20% in primul trimestru fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 10,2 milioane de tone, printre putinele marfuri care au inregistrat cresteri ale volumelor transportate numarandu-se cerealele, fructele si legumele.
Cele mai mari scaderi de trafic (care include atat importurile, cat si exporturile) s-au inregistrat la ingrasaminte chimice, minereuri feroase si materiale de constructii. „In primul trimestru al anului traficul prin porturile maritime romanesti a scazut cu circa 20%. Este totusi o diminuare sub estimari, tinand cont de situatia mondiala. Totusi suntem optimisti ca aceasta situatie nu se va accentua si avem semnale ca in scurta vreme trendul va reveni la crestere", au declarat oficialii Portului Constanta.
Cea mai mare reducere a inregistrat-o transportul de ingrasaminte chimice, care a fost de peste 100.000 de euro, cu 77% mai mic fata de volumul transportat in primele trei luni din 2008. Cu procente aproximativ egale, de 65% si respectiv 64%, a coborat si volumul de minereuri feroase si materiale de constructii, in timp ce transportul de petrol brut a scazut cu 33%, la 1,3 milioane de tone. Printre putinele marfuri care au inregistrat cresteri ale volumelor transportate in aceasta perioada se numara cerealele, care au inregistrat un salt de aproape trei ori fata de primele trei luni ale anului trecut, la 2,7 mil. tone, in timp ce fructele si legumele au inregistrat o crestere de aproape 40% fata de aceeasi perioada. Cresteri de 20% au inregistrat si sticla si echipamente si utliajele.
Tranzit mai mic cu 25% pe tot anul
Cu toate acestea oficialii portului apreciaza ca nu sunt motive de ingrijorare cu privire la o scadere drastica a transportului de marfuri prin Portul Constanta, insa pentru finalul anului apreciaza o reducere a tr