România îşi pregătea apărarea pentru reuniunea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Paris, în care se dezbăteau problemele respectării drepturilor omului. S-a încheiat vizita activiştilor bulgari cu Propaganda la Bucureşti. La Mangalia, vrachierul "Voineasa" a fost lansat la apă.
ROMÂNIA ÎŞI PREGĂTEA APĂRAREA PENTRU CONFERINŢA CSCE DE LA PARIS
Şedinţa Biroului Permanent al CPEx din 19 mai a avut un singur punct pe ordinea de zi - participarea României la reuniunea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Paris privind problematica drepturilor omului (30 mai - 23 iunie). Liderii Partidului bănuiau că România va fi luată la rost din cauza încălcării drepturilor omului, aşa că şi-au pregătit apărarea. Nicolae Ceauşescu le-a impus delegaţilor de la Bucureşti să discute exclusiv despre "problemele de bază": şomajul, sărăcia, locuinţele şi învăţământul.
În ajutorul său a intervenit şi Manea Mănescu, care i-a acuzat pe americani de ipocrizie, de vreme ce aveau în ţară 20 de milioane de analfabeţi şi dădeau altora lecţii privind respectarea drepturilor omului.
SCHIMB TOVĂRĂŞESC ROMÂNO-BULGAR
S-a încheiat vizita în România a activiştilor Partidului Comunist Bulgar, condusă de Vasil Momov, prim-adjunct al şefului Secţiei Politică Ideologică a CC al PCB. Membrii delegaţiei s-au întâlnit cu omologi din CC al PCR, cu activişti ai Comitetului municipal Bucureşti şi Braşov al PCR, cu cadre universitare de la Academia de Partid "Ştefan Gheorghiu". La finalul vizitei, tovarăşii bulgari au fost întâmpinaţi la sediul Comitetului Central de Ion Stoian, membru supleant al CPEx, secretar al CC al PCR.
VRACHIERUL "VOINEASA", LANSAT LA APĂ
Muncitorii de la Şantierul Naval Mangalia au finalizat costrucţia vrachierului "Voineasa". Nava, în tonaj de 25.000 tdw, a fost lans