Un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar altul este în comă, la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce, duminică seară, motocicleta cu care se plimbau pe strada Bariera Vâlcii din localitate s-a izbit violent de o Dacie. Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, duminică seară, în jurul orei 22.30, Nicuşor Neagoe, de 18 ani, din Craiova, conducea o motocicletă Kawasaki pe strada Bariera Vâlcii, dinspre Şimnicu de Jos către municipiu. Pe motocicletă se afla şi Nicuşor Petroşanu, de 20 de ani, din aceeaşi localitate. În zona CET2, motocicleta pe care se aflau tinerii s-a izbit frontal de o Dacie condusă din sens opus de Adrian Ungureanu, de 33 de ani, din Craiova. În urma impactului deosebit de violent, Nicuşor Neagoe a fost proiectat 13 metri prin aer. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru conducătorul motocicletei, care decedase deja. Nicuşor Petroşanu a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde medicii au stabilit că a suferit o fractură de bază craniană. Tânărul a fost internat la Clinica de Terapie Intensivă. Ieri, la închiderea ediţiei, Nicuşor Petroşanu era în comă. Fără permis şi fără cascăPoliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au stabilit, după primele cercetări, că responsabil de producerea accidentului ar fi şoferul Daciei, care a nu a acordat prioritate de trecere motocicletei pe care se deplasau tinerii, acesta încercând să vireze stânga, pentru a intra în incinta CET2. De asemenea, poliţiştii doljeni au mai stabilit că Nicuşor Neagoe avea permis de conducere numai pentru categoria B, iar motocicleta o cumpărase în urmă cu câteva zile. Conform ofiţerilor de la Poliţia Rutieră, în acest caz mai sunt aspecte care trebuie lămurite. Martorii accidentului au spus că tinerii nu purtau căşti de protecţie, însă pe şosea a fost găsită una. Şoferul Daciei a declarat în faţ