Asta e o poveste despre un abuz, unul consimţit din lene şi care mă face să-i dau dreptate colegului Mihai Nicuţ când spune să citeşti bine contractele înainte de a le semna. Acum o veşnicie şi un pic aveam nevoie de o conexiune de internet mobil, iar cea mai la îndemână mi s-a părut oferta Zapp. Bun, mers la un birou Zapp, semnat contract, luat modem şi eram online. În Bucureşti, aş zice că serviciul era aproape mulţumitor pentru ce-mi trebuia mie, cititul ziarelor şi verificarea mailului. În schimb, pe la Vamă, spre exemplu, mi-a luat o vară întreagă să mă prind în care zone trebuie să mă cazez ca să am parte de un firişor de conexiune.
Cum mă nevrozez repede, mult prea repede, am renunţat să-l mai consider internet mobil şi l-am folosit doar acasă. Piaţa fiind în continuă creştere, cu oferte peste oferte, iar eu sătul să fiu mobil doar în casă, am făcut un abonament la RDS. Nu că aş fi eu cel mai responsabil om când vine vorba despre cheltuirea banului personal, dar mi-a venit şi ideea să reziliez contractul cu Zapp, că în noile condiţii el, serviciul, era uşor degeaba. Sun la “Clienţi” şi le spun ce grozăvie intenţionez să fac. Aş, da’ de unde, nu e atât de simplu. Mi se comunică faptul că trebuie să achit 200 de dolari, taxa de reziliere. Păi, a trecut un an (atâta ştiam şi eu, că trebuie să respect contractul timp de un an). Da, şi s-a prelungit automat cu încă un an. Dacă vreţi să-l reziliaţi, trebuie să anunţaţi în scris cu două săptămâni înainte de împlinirea unui nou an. Nu ştiu vouă cum vi se pare, dar pe mine m-a luat claustrofobia, eram captiv în Zapp online. Am tăcut şi am înghiţit în sec, hotărât fiind să-mi amintesc ca în noiembrie să anunţ în scris că doresc divorţul.
Lunile treceau, praful lega o prietenie la cataramă cu modemul, eu plăteam cei 25 de dolari (parcă asta era suma) regulat, culmea ironiei, cu ajutorul internetului fix. A
