Luna mai a fost cu noroc pentru Aurel Bitică, de 52 de ani, din Craiova. La Tombola Abonaţilor, organizată de Gazeta de Sud pe 14 mai, acesta a câştigat un calculator AMD Sempron cu monitor LCD. „Vineri dimineaţă am citit ziarul, obicei pe care îl am de mai bine de opt ani, de când sunt abonat la Gazeta de Sud. M-am uitat peste lista câştigătorilor la Tombola Abonaţilor şi mi-am văzut numele. Iniţial, am crezut că este coincidenţă. Am verificat şi adresa şi... eram chiar eu", a precizat Aurel Bitică. Este pentru prima oară când acesta câştigă un premiu. Calculatorul primit din partea GdS este binevenit, cel mai fericit fiind fiul său, Ciprian, de 22 de ani. „Nu aveam calculator acasă şi cel mai mult suferea din cauza asta fiul meu", a adăugat câştigătorul marelui premiu pus în joc de Gazeta de Sud. Regulament Tombola Abonaţilor În fiecare lună, cititorii Gazetei de Sud pot câştiga premii substanţiale la Tombola Abonaţilor. În timp ce abonaţii prin sistemul de distribuţie propriu al Gazetei de Sud sunt înscrişi automat la tombolă, cei care se abonează prin Poşta Română trebuie să trimită dovada plăţii abonamentului pe adresa redacţiei (Câmpia Islaz, nr. 97A). Tragerea la sorţi are loc în a doua joi a fiecărei luni, la ora 14.00, la biroul de publicitate al Gazetei de Sud, situat în Craiova, vizavi de Banca Ţiriac şi de cinematograful Modern. Pentru o transparenţă sporită, la tragerile la sorţi, care sunt interactive, poate asista oricine. Luna mai a fost cu noroc pentru Aurel Bitică, de 52 de ani, din Craiova. La Tombola Abonaţilor, organizată de Gazeta de Sud pe 14 mai, acesta a câştigat un calculator AMD Sempron cu monitor LCD. „Vineri dimineaţă am citit ziarul, obicei pe care îl am de mai bine de opt ani, de când sunt abonat la Gazeta de Sud. M-am uitat peste lista câştigătorilor la Tombola Abonaţilor şi mi-am văzut numele. Iniţial, am crezut că este coincidenţă. A