Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăcătuş, noul antrenor al echipei FC Braşov?

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 19 mai 2009 ·

„Fiara” spune că nu ar zice nu unei oferte de la Braşov,

pentru că s-a simţit foarte bine sub Tâmpa

Tehnicianul Marius Lăcătuş, care a demisionat, duminică, din funcţia de an-trenor principal al echipei Steaua, a de-clarat că deocamdată vrea să meargă în vacanţă, dar nu ar refuza, la întoarcere, o ofertă de la FC Braşov. „În acest mo-ment, tot ce îmi doresc este să îmi iau familia şi să plec într-o vacanţă. La întoarcere voi analiza ofertele care vor veni şi voi da un răspuns. Cert este că nu aş zice nu unei oferte de la Braşov, pentru că m-am simţit foarte bine acolo. Contează, oricum, să fi dorit acolo unde mergi”, a spus Lăcătuş. Acesta şi-a explicat decizia de a renunţa la funcţia de antrenor al Stelei, precizând că astfel este mai bine atât pentru el cât şi pentru echipă: „Le mulţumesc celor care au fost mereu alături de noi şi îmi pare rău că nu am reuşit să le aducem satisfacţiile pe care ni le doream atât noi, cât şi ei, astfel încât să fi fost la finalul sezonului pe un loc de UEFA Champions League. Am luat decizia de a pleca în urma unei discuţii avute cu patronul Stelei, considerând că este mai bine atât pentru echipă, cât şi pentru mine”.

Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, a afirmat că Lăcătuş este ultimul intrat pe lista cu posibili antrenori ai echipei braşovene, după plecarea lui Răzvan Lucescu la prima reprezentativă. „Nu s-a vorbit despre o venire a lui Ma-rius Lăcătuş la FC Braşov şi nici nu avea cum să se facă acest lucru, pentru că el era antrenorul Stelei. Probabil că este o variantă care va fi luată în seamă a-tunci când consiliul director, cu domnul Neculaie şi cu ceilalţi factori de decizie, vor hotărî cine vine la Braşov. Se poate spune că Lăcătuş este ultimul venit pe o listă de antrenori pe care îi avem în vedere după plecarea lui Răzvan”, a precizat Dinu Gheorghe.

Sabău nu e pe listă

Referitor la i

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 57 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°