Dintre semnatarii "scrisorii celor 6" pe plan extern, Corneliu Mănescu era cel mai cunoscut. Diplomatul român încheiase relaţii solide în înalte cercuri politice prin funcţiile sale de ambasador al României la Budapesta (1960-1961), ministru al Afacerilor Externe (1961-1972) - timp în care a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a ONU - şi ambasador al României la Paris (1978-1982).
Astfel că a fost monitorizat cu atenţie de funcţionarii ambasadelor din Bucureşti. Beneficiari ai protestelor şi încercărilor acestora de a lua legătura cu Mănescu au fost şi ceilalţi semnatari.
TACTICI DE PARTID
După citirea scrisorii la Europa Liberă, semnatarii ei au fost chemaţi, pe rând, în faţa unor demnitari de partid. S-a încercat astfel să-i facă să se dezică de scrisoare. "Prelucrat" politic a fost şi Corneliu Mănescu. "Am dat o declaraţie la CC în faţa lui Radu şi a lui Nicolae Constantin, mi-a relatat Corneliu Mănescu (interviu reeditat în volumul «Partea lor de adevăr», Compania, Bucureşti, 2008). Ei m-au chemat, cerându-mi să retractez. Nu ne-am înţeles. Nu numai că nu ne-am înţeles, dar la plecare şi unul şi altul au manifestat mari rezerve de a mai discuta cu mine. La sfârşit, Nicolae Constantin m-a prevenit: «Dacă nu înţelegeţi care e situaţia, veţi fi mutat din casă, exclus din partid, s-ar putea să fiţi ţinta unor atacuri personale». Toate s-au adeverit."
Fostul diplomat, împreună cu soţia sa, Dana, au fost mutaţi în "domiciliu obligatoriu". De ce tocmai la Chitila? "Mă bucuram de oarecare notorietate, mi-a răspuns. 12 ani fusesem ministru de Externe al României, fusesem preşedinte al Organizaţiei Naţiunilor Unite, fusesem în Biroul Executiv al Uniunii Interparlamentare. (...) În acel timp de mari greutăţi pentru noi, despre nimeni nu s-a interesat lumea mai mult decât despre mine. Iar autorităţile au fos
