În aceeaşi zi în care am aflat datele care oficializau recesiunea în care se află economia românească, Traian Băsescu a declarat că nu e vorba de recesiune.
Discordanţa între realitatea ce-o reflectă indicatorii economici şi cea văzută de şeful statului este îngrijorătoare şi descurajantă din două motive.
În primul rând, e o situaţie taman pe dos în comparaţie cu ce se întâmplă în mod normal în alte ţări. Din Statele Unite şi până în cancelariile Europei sau Japonia, politicienii sunt cei care trag primii semnalul de alarmă asupra agravării situaţiei din economie. Politicienii iau în derâdere sau chiar sunt de-a dreptul indignaţi de pedanteriile academice ale economiştilor, cei care insistă că recesiunea consistă din două trimestre de contracţie a produsului intern brut.
Argumentul lor este, adesea, de bun-simţ: prea puţin contează dacă PIB-ul se contractă timp de şase luni sau nu dacă în economie se elimină locuri de muncă şi descreşte nivelul cheltuielilor. Acest conflict, între definiţia tehnică a unei recesiuni şi modul în care ea se manifestă în cotidian, i-a făcut chiar şi pe unii economişti să spună că definiţia tehnică e ruptă de realitatea pe care ştiinţa economică ar trebui să o reflecte.
În România, sare în ochi cu atât mai mult discordanţa între cifre şi realitate cu cât o mare parte a economiei resimte de mult timp efectele crizei. Aproape fiecare taximetrist din Bucureşti spune că pentru el criza e o realitate cel puţin din toamnă dacă nu de mai devreme. Unele firme din sectorul industrial - sau ce-a mai rămas din el - au ştiut că criza „e pe bune” în luna septembrie, când nu au mai primit comenzi.
Astfel, abordarea anapoda a dlui preşedinte Băsescu ridică cu atât mai multe semne de întrebare. Pe de-o parte, este vorba de motivaţia gestului său în contextul politic şi al scrutinului din t
