Cotidianul spaniol AS a alocat ieri spaţii ample faptului că "cel mai galonat club din România e antrenat de chiar propriul patron, care vine la antrenamente în pantofi şi în costum"
Înlocuirea lui Lăcătuş şi decizia lui Gigi Becali de a se implica total în pregătirea şi alcătuirea echipei pentru meciurile din ultimele 3 etape n-au lăsat indiferentă presa din Europa. Ieri, unul dintre cele mai importante cotidiane sportive de pe continent, ziarul spaniol AS, a dedicat un articol generos situaţiei din Ghencea.
Sub titlul "Patronul echipei Steaua Bucureşti s-a transformat în antrenor", respectiva publicaţie a trecut în revistă, aproape fără nici o eroare, evenimentele ultimelor zile petrecute la gruparea roş-albastră. "Îmbrăcat la costum şi cu un ton energic, animat şi curajos, Gigi a supervizat primul antrenament după plecarea lui Lăcătuş", a scris AS.
"Este pentru prima dată cînd Becali îşi asumă în mod oficial rolul de antrenor, deşi s-a mai implicat şi cu alte ocazii în munca antrenorilor. Este ştiut că Gheorghe Hagi şi-a dat demisia pentru că n-a mai acceptat ca Becali să-i dea ordine cu privire la echipa de start şi la schimbări", au mai adăugat ziariştii de la AS, care au trecut în revistă şi problemele pe care Becali le are cu legea din România.
"Becali e un personaj deosebit. E patron la Steaua, acum s-a transformat în antrenor la doar cîteva săptămîni după ce a fost acuzat de sechestrare de persoane şi la mai puţin de o lună pînă cînd va candida la alegerile europarlamentare"
Cotidianul AS
Cu ce s-a mai remarcat Becali în presa internaţională
- pentru că s-a declarat un duşman al homosexualilor
- pentru că a declarat în urmă cu cîţiva ani că va interzice pe stadionul din Ghencea melodia "We are the champions" cîntată de Queen, deoarece solistul Freddy Mercury a fost homosexual @N