OZN, adică Obiecte Zburătoare Neidentificate. Pe alte meleaguri li se spune UFO, sau OVNI, termeni care au cam aceeiaşi semnificaţie. Dar, oriucum le-am numi, ascund unul dintre cele mai tulburătoare mistere ale vremurilor noastre. Dar şi a secolelor şi mileniilor trecute: existenţa lor este atestată din preistorie pînă în secolele XVlll şi XIX, în pragul timpurilor moderne.
Despre Obiectele Zburătoare Neidentificate a început să se vorbească, oficial şi din ce în ce mai des, după anul 1947. Atunci, în luna iunie, pilotul american Kenneth Arnold a declarat că, în timp ce zbura deasupra unei zone muntoase din statul Washington, a observat nouă obiecte în formă de disc ce se deplasau "asemenea unor farfurii care pluteau pe suprafaţa unei ape liniştite". Acesta a fost însă doar momentul care marchează "naşterea" oficială a "farfuriilor zburătoare", nume propulsat mai ales prin mass-media. "Oficială" pentru că, de mii de ani, oamenii au tot văzut pe cerul Planetei ciudăţenii, pe care le-au şi imortalizat cu mijloacele specifice fiecărei epoci în parte, de la picturile parietale preistorice până la reprezentările religioase ale civilizaţiilor clasice ori chiar la tablorurile unor maeştri ai picturii europene.
PE CERUL PREISTORIEI
Foarte mult timp, cercetătorii moderni i-au considerat pe oamenii preistorici doar nişte troglodiţi, care habar nu aveau pe ce lume trăiesc. O imagine falsă, anulată definitiv odată cu descoperirea picturilor rupestre, perfect conservate în câteva peşteri din Franţa şi Spania. Descoperiri urmate, ceva mai târziu, de multe alte "galerii de artă" preistorică identificate în alte zone ale Planetei. În general sunt realizări plastice surprinzătoare care ne arată că, peste tot şi întotdeauna, omul primitiv a fost un artist înăscut, cu o putere de abstractizare cu nimic inferioară celei a "colegilor" săi din vremurile