Patronul din Ghencea s-a săturat să mai insiste pe lîngă tehnicianul Urziceniului. De altfel, Gigi Becali a anunţat că nici nu se grăbeşte să numească noul antrenor
Dan Petrescu nu mai este dorit de Gigi Becali în Ghencea. Iritat de atitudinea "Bursucului", care i-a dat de înţeles că nu va accepta să lucreze cu un patron care să se bage la echipă, latifundiarul din Pipera a reacţionat dur ieri. "Ce a zis Petrescu? Că nu vrea să vină pentru că am să mă bag eu peste el? Foarte bine! Atunci să fie sănătos şi să-şi vadă de treaba lui!", i-a întors-o Becali fostului jucător din Ghencea.
De altfel, patronul Stelei a explicat şi de ce nu rezistă tentaţiei de a lua decizii în locul tehnicianului: "Eu aş vrea să am un antrenor peste care să nu fie nevoie să intervin şi să stau liniştit în loja mea. Dar ce să fac dacă, oricînd aş lăsa lucrurile pe mîna lui, se ajunge să fiu nevoit să mă bag pentru a îndrepta situaţia?".
"Peste două săptămîni încep negocierile"
Gigi Becali nu ştie pe cine să aducă antrenor în Ghencea, după ce pe lista sa au mai rămas acum doar două nume: Cristiano Bergodi şi Basarab Panduru. "Încă nu am vorbit cu nimeni să vină la echipă. Poate am să încep negocierile peste două săptămîni, mai am timp", a mai spus Becali.
"Hagi şi Lăcătuş, regretele mele"
Gigi Becali a ţinut să puncteze: "Eu regret faptul că Hagi nu a reuşit la Steaua, la fel cum regret şi în privinţa lui Lăcătuş. Dar Gică nu poate fi un antrenor mare. Şi ştiţi de ce? Pentru că este încăpăţînat. Dacă s-ar fi comportat altfel cu oamenii, ar fi ajuns departe!", a spus patronul din Ghencea. "Regele" a ripostat: "Cît timp e Becali în Ghencea, eu nu voi mai trece pe acolo nici măcar ca spectator".
Petrescu l-a refuzat şi în 2005
În vara lui 2005, Becali a mai încercat să îl aducă pe Dan Petrescu în Ghencea, după ce îl