La 19 ani de la alegerile din Duminica orbului din 1990, cand Romania a intrat oficial in cursa pentru prabusirea nationala, iata-ne aflati in plina criza. Ce fel de criza ? Ar fi mai potrivit sa-i spunem criza generala, acutizata in cei 19 ani de “democratie postdecembrista”.
Daca ar fi sa comparam situatia din 1990, cu cea de azi, putem lesne observa diferente majore. Daca in primul an de dupa revolutie, inca se mai pastrau anumite lucruri, pozitive ce-i drept, din perioada comunista, in momentul actual acestea au disparut complet, in locul lor asternandu-se alte “tabieturi”, care mai de care mai capitaliste si mai colorate. Relatiile interumane nu tineau cont de pozitia fiecaruia, inca nu era dat startul competitiei dupa putere, bani si pozitie, ivalorile de baza, atat cele morale cat si cele spirituale erau inca nealterate. Azi, in schimb lucrurile stau insa altfel, ajungand ca in prezent sa asistam la un spectacol mai mult decat jalnic. Caracteristic pentru noi este lejeritatea de a gasi intotdeauna o scuza, care de aceasta data, nu mai e una formala, ea chiar a cuprins spectrul social prin aceasta criza.
Dar daca stam si ne intrebam, in toti acesti 19 ani, cand picajul societatii romanesti era evident, dar care era mintit cu nonsalanta, complacerea in certurile tot mai murdare dintre sus pusii neamului, nu au contribuit si ele la aceasta criza? Psihologia societatii romanesti din pacate a fost si este in continuare una deplorabila, oficializata acum cu aceasta criza, pe care inca multi o considera o gluma proasta. Dar cand aceasta “gluma proasta” va deveni stare de fapt vor incepe adevaratele iesiri la rampa, multe din mastile ultimilor ani vor fi aruncate, iesind la iveala adevaratul caracter al fiecaruia. Cine va reusi sa-si pastreze demnitatea, cu toate riscurile ce implica acest lucru, va ramane in picioare, moral ce-i drept, dar care din pac
