Voturile cetăţenilor la alegerile pentru Parlamentul European ar putea „umfla” partidele ultranaţionaliste şi eurofobe. Nemulţumirile europenilor faţă de politicienii aflaţi la putere, dar şi faţă de înăsprirea condiţiilor de viaţă i-ar putea determina să mizeze pe cartea extremismului. MAI CITIŢI ŞI:
De ce merită să votăm pentru Parlamentul European
Germania, ţara cu cei mai mulţi europarlamentari
Românii europeni, la testul alegerilor pentru Parlamentul European
Analiştii europeni se tem că alegătorii se vor orienta, la alegerile din 2-7 iunie pentru Parlamentul European (PE), către partidele extremiste. Aceste temeri par să fie confirmate de faptul că numeroase formaţiuni naţionaliste şi eurosceptice au ca scop politic declarat eliminarea principalilor adversari din PE.
Criza economică, dar şi lipsa de entuziasm a europenilor faţă de apropiatul scrutin, reprezintă un avantaj cert pentru extremişti, comentează „The Independent”.
„Este o tendinţă îngrijorătoare”, este citată Urszula Gacek, europarlamentar polonez de centru-dreapta. În ţara sa există deja partide conservatoare catolice şi un preşedinte eurosceptic, Lech Kaczynski. „Extremiştii sunt mai buni în privinţa mobilizării alegătorilor, speculând temerile acestora”, adaugă ea.
Printre formaţiunile care şi-au propus să câştige cât mai multe sufragii la alegerile de la începutul lunii viitoare se află cea a olandezilor antiislamişti, a naţionaliştilor ungari ori a separatiştilor italieni.
Combinaţia dintre participarea slabă la vot şi criza economică pare să-i avantajeze în privinţa obţinerii voturilor. Potrivit cotidianului britanic, cel mai îngrijorător este pericolul reprezentat de extrema dreaptă, ce ar putea include Partidul Britanic Naţional (BNP). Acesta intenţionează să câştige cel puţin un loc în Parlamen