- Editorial - nr. 307 / 21 Mai, 2009 Cu toate ca, atunci cand se vorbeste de o posibila invazie a rasei galbene, conform prescriptiilor biblice, gandul ne este in primul rand la chinezi, s-ar putea ca lucrurile sa nu stea deloc asa. De ce? Pentru ca China este prima tara din lume care a sesizat propriul pericol datorita inmultirii necontrolate, in primul rand pentru ea insasi, si apoi pentru ceilalti, luand, inca la sfarsitul anilor '70 ai secolului trecut, o serie de decizii strategice fundamentale pentru franarea cresterii demografice. S-a inceput cu modelul de doi copii pe familie, dar care, in opinia conducatorilor de atunci, n-a dat rezultatele scontate si, ca atare, s-a trecut la modelul cel mai drastic, cu un copil pe familie. Ne este destul de greu sa judecam acest scenariu dur, dupa parerea noastra, dar el s-a impus in China, fapt pentru care trebuie sa fim recunoscatori "invataturii lui Mao", care i-a disciplinat intr-atat incat l-au acceptat. Factorul cheie al scenariului chinezesc in domeniu a fost analiza la nivel de stat si, pe baza prognozelor pe termen lung, a consecintelor dezastruoase a continuarii cresterii demografice necontrolate pentru propriul popor. Dupa ce au obtinut marele succes de a asigura "pumnul de orez" pentru hrana fiecarui locuitor, autoritatile se vedeau din nou, si nu peste multa vreme, in aceasta imposibilitate, din lipsa de resurse. Stare de fapt care a contribuit in mare masura la intelegerea si adaptarea de catre populatie a noului model, de un copil pe familie. Esenta acestei propagande a fost modificarea traditiei de a avea multi copii, cu obligatia de a intelege ca vechea conceptie, motivata de "sprijinul la batranete" pentru parinti, nu poate sta in calea fericirii noii generatii, al carei viitor mai bun este legat direct de incetinirea ritmului cresterii demografice. Ca urmare, intre fericirea parintilor si feric