Rotary Club Braşov continuă tradiţia de a strânge bani pentru cauze bune prin evenimente high class. Gala de Caritate din acest an se întoarce la un beneficiar mai vechi, Spitalul de Pediatrie Braşov, pentru care va încerca să colecteze fonduri pentru dotarea cu echipamente performante a secţiei de Terapie Intensivă. Gala de Caritate 2009 se desfăşoară sâmbătă, 30 mai, în Clubul de Noapte al Hotelului Aro-Palace.
100.000 de euro
Banii pentru modernizarea secţiei spitalului vor fi strânşi din licitaţia din cadrul galei, unde vor fi vândute obiecte personale donate de celebrităţi, obiecte de artă valoroase şi articole de colecţie. De adunarea sumei target de 100.000 de euro va fi responsabilă Oana Cuzino (foto), medic şi vedetă TV, realizator al emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?”. Ea va trebui să se ridice la înălţimea fostelor gazde - Teo Trandafir şi Mihaela Rădulescu, două nume mult mai celebre în lumea showbizz-ului.
Rotarienii se aşteaptă la prezenţa a 200 de invitaţi - de la politicieni, la oameni din înaltă societate, artişti şi sportivi. Simina Costan, preşedintele Club Rotary Braşov pe anul în curs, a declarat, ieri, că va fi activat şi un cont, în care oricine doreşte poate să facă donaţii. „Prin acest proiect, dorim ca toţi copiii-pacienţi în stare critică să beneficieze de cele mai bune servicii medicale şi să aibă o şansă în plus de recuperare”, a subliniat Costan.
12.000 de copii pe an
Conform statisticii puse la dispoziţie de organizatori, anual, 12.000 de copii beneficiază de echipamentele Spitalului de Copii, iar 30% dintre aceştia ajung aici în stare gravă. Gradul de mortalitate înregistrat anul trecut este unul mic, spre bucuria medicilor, de 1,46%. Rotary Club Braşov continuă tradiţia de a strânge bani pentru cauze bune prin evenimente high class. Gala de Caritate din acest an se întoarce la un benefi