INTERVIU. Eric Cantona, fostul rege de la Manchester United, care şi-a marcat în palmares o reuşită spectaculoasă la Cannes, cu filmul „Looking for Eric”, regizat de Ken Loach (în care-şi joacă propriul rol), spune că se uită acum mai degrabă la filme decât la meciuri. Sursa: Agerpres „Regele” de la Manchester United a făcut din nou o mişcare inspirată, de data asta pe terenul filmului. Din câteva pase, Eric Cantona i-a dat gata şi pe cei de la Cannes, cu filmul „Looking for Eric”, regizat de Ken Loach şi proiectat în premieră, luni.
Cine şi-l aminteşte pe fostul atacant scoţând pe nepusă masă celebrul panseu „Pescăruşii urmăresc vasele de pescuit pentru că au impresia că sardinele vor fi aruncate în mare”, va avea parte de câteva delicii şi în comedia lui Loach. În film, Cantona e născocirea minţii unui fan înfocat (Steve Evets), de-acum bătrân şi cu o groază de probleme familiale, care îşi imaginează că primeşte sfaturi de la idolul său.
Temperamentalul jucător care a lovit un fan în plină figură, încasând o suspendare pe 9 luni, excelează în ultimii ani în sfaturi paşnice. Răspunde încet, rar, şi într-o engleză atât de stricată, încât îţi închipui că n-a stat decât o zi în Anglia. Probabil spre dezamăgirea fanilor săi, Cantona spune că preferă acum să se uite mai degrabă la filme decât la meciuri.
EVZ: Filmul a fost făcut la sugestia ta, pornind de la legătura ta cu fanii...
Eric Cantona: Am avut o relaţie specială cu fanii. M-am gândit să fac un film despre asta, dar nu ştiam încă ce fel de film, de aceea m-am întâlnit cu mai mulţi producători şi primul nume pe care l-am pus pe listă, ca posibil regizor, a fost Ken Loach. A fost ideea mea, dar povestea şi-a construit-o el, a avut libertatea asta.
De data asta te-ai jucat pe tine însuţi. Cât de mult ţi-a folosit experienţa ta de dinainte, ca actor?