De peste 30 de ani, craiovenii care locuiesc în cartierul Bariera Vâlcii îşi spun aceeaşi veche poveste: CET II le întunecă viaţa. Cenuşa şi pulberile eliminate prin arderea cărbunelui le distrug grădinile, aerul, sănătatea.

Din fericire, astăzi e cer senin. Vântul nu bate să risipească praful de cărbune depozitat la CET II şi nici coşurile imense de la termocentrală nu fumegă înnegurat. Este una din zilele în care gospodinele din Bariera Vâlcii stau cu ochii pe geam să pândească furnalele ce le împodobesc orizontul, în vreme ce maşinile de spălat merg încontinuu. Astăzi rufele nu se vor înnegri! Şi nici salata din curte nu va fi condimentată cu funingine! Praful şters de dimineaţă va rămâne cu adevărat şters! Iar copiii, când se vor întoarce de la şcoală, vor putea să se joace, în sfârşit, în curte! Îi vor lăsa chiar să se zbenguie până târziu în noapte. Cine ştie dacă mâine aerul va mai putea fi bun de respirat?!...

O realizare măreaţă a partidului

Cam aşa curge viaţa locuitorilor din cartierul Bariera Vâlcii, aflaţi zilnic sub ameninţarea termocentralei CET II. Din anii ‘70, când mastodontul care produce energie termică având drept combustibil cărbunele s-a construit în inima cartierului, cerul s-a întunecat peste capetele craiovenilor de aici. N-au mai existat ierni albe şi senine, nici veri în care oamenii să se poată bucura de soare şi aer curat. În Bariera Vâlcii, zăpada a uitat să mai fie imaculată. În locul ei, Crăciunul e aşteptat an de an cu nămeţi cenuşii, mohorâţi. O după-amiază plăcută de vară petrecută în curte e aproape un lux. Puţinele legume sau fructe pe care îndrăznesc gospodarii să le cultive în grădini nu mai ajung să dea în pârg: mor înainte de vreme. Şi, nu o dată, copii sau adulţi au cerut ajutorul medicului, după ce s-au pricopsit cu diferite afecţiuni. Toate, graţie cenuşii şi prafului de cărbune care înghit