Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmexim a trecut pe profit si merge spre o cota de piata de 8,5%

Publicat in Ziarul Financiar, joi 21 mai 2009 ·

Distribuitorul de medicamente Farmexim, unul dintre primii cinci jucatori din industria de medicamente, a trecut pe profit in primele trei luni ale acestui an, cand a raportat un rezultat net de 3,8 mil. lei (0,9 mil. euro). In perioada similara a anului trecut, compania a avut pierderi.

"Anul trecut am redus cheltuieli precum cele cu transportul, am inghetat salariile, am mai redus numarul angajatilor, ceea ce ne-a permis sa trecem pe profit", a spus Ovidiu Buluc, actionarul majoritar al Farmexim.

Ultimele date disponibile cu privire la pierderile societatii sunt cele din primele sase luni ale anului trecut, cand acestea erau de 6 mil. lei (1,6 mil. euro).

In primul trimestru al acestui an, cifra de afaceri a companiei a fost de 180 mil. lei (42,3 mil. euro), cu 15% mai mult comparativ cu nivelul de 156 mil. lei (42 mil. euro) din perioada similara a anului trecut.

"Martie a fost o luna cu probleme, pentru ca farmaciile, stiind ca de la 1 aprilie vor intra in vigoare noile preturi, mai mici cu 10%, au fost mai reticente in a achizitiona produse. Vanzarile au fost mai mici cu 20% comparativ cu februarie", a spus seful Farmexim.

Odata cu implementarea de catre Ministerul Sanatatii a noilor preturi, vanzarile distribuitorului au crescut cu 25% in aprilie fata de martie.

Potrivit datelor furnizate, compania are in prezent o cota de piata de 8% la nivelul vanzarilor catre farmacii, ceea ce ii asigura locul patru - cinci in topul de profil, insa pana la sfarsitul anului vizeaza un nivel de 8,5%, ceea ce ar propulsa-o pe locul trei. Pentru 2009, Farmexim si-a bugetat o crestere de 20% a afacerilor, pana la 725 mil. lei (181 mil euro). La finalul primului trimestru din 2009, in cadrul Farmexim lucrau 534 de oameni, fata de 596 la finalul lui martie 2008. Reducerea de personal s-a derulat in 2008.

Majoritatea distribuitorilor au

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°