Nu e vina lor, ci a mea. Prea multe e-mail-uri, prea multe joburi, prea multe ziare, prea mult Internet. E vina mea că nu am răbdare cu ele. Se adună pe noptieră şi nu am curaj să le mut definitiv în bibliotecă, mi-e frică să nu îmi fi scăpat ceva, să nu le nedreptăţesc. Sînt cărţile mele triste, cele pe care le-am început, care mi-au zis ceva, dar nu am putut să le termin. Mai jos sînt doar cîteva dintre ele.

● Nathan Sharansky, Defending Identity " It’s indispensable Role in Defending Democracy, 2008 ("În apărarea identităţii " rolul său indispensabil în apărarea democraţiei"). Am citit cartea precedentă a lui Sharansky " The Case for Democracy " şi am făcut o pasiune pentru ea. Rămîne pentru mine genul de carte pe care i-aş da-o fiului inexistent, înainte să-i fac vînt în lume să-şi facă un rost. Se înţelege că, atunci cînd am auzit că Sharansky a mai scos un volum, trebuia să-l citesc. Se poate deci ca Defending Identity să fie victima pasiunii mele exagerate pentru The Case for Democracy. Ea în sine nu este o carte proastă, dar am păţit ca la un film de mare succes al cărui sequel nu justifică extazul aşteptării. Deşi îmi plac toate filmele din seria Războiul stelelor, nimic nu mai poate egala entuziasmul primelor bătălii cu săbii-laser. Şi aici Sharansky jonglează între amintiri din închisoarea sovietică şi evenimente la zi, din bătălia sa politică în Israel. Dar direcţia nu e nici la fel de clară, şi nici miza la fel de evidentă. Apărarea identităţii este pentru Sharansky urmarea logică a pledoariei pentru democraţie. Teza cărţii poate fi rezumată cam aşa: cultul postmodernist şi multicultural al individului dezbrăcat de valori şi identitate nu face decît să slăbească democraţia, pentru că democraţia se construieşte cu indivizi care au identităţi clare şi sînt siguri pe valorile lor. Experienţa din închisoare şi interogatoriile KGB-ului l-au învăţat