Dincolo de vînzoleala cu „va candida sau nu va mai candida“, mult mai interesante sînt declaraţiile făcute de preşedintele României la Paris, în faţa românilor din diaspora. Preşedintele a fost criticat de participanţii la întîlnire că a permis şi încurajat alianţa PDL-ului cu PSD-ul. Şi a replicat: „Mulţi dintre dumneavoastră aţi susţinut o altă soluţie decît cea de stînga. Cred că, prin soluţia politică pe care am găsit-o în luna decembrie, pe mulţi dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Să ştiţi că m-am dezamăgit şi pe mine însumi“. Extrem de plastică această formulare „m-am dezamăgit şi pe mine însumi“. Iată cum apar, din nou, doi Traian Băsescu. Unul, din decembrie, care „s-a amăgit“ cu alianţa PDL-PSD, al doilea, la cinci luni distanţă, care este decepţionat de formula de la sfîrşitul anului trecut. Conform DEX, dezamăgire înseamnă şi „pierdere a iluziilor, înşelare a speranţelor“. Cuvîntul dezamăgire conţine o duritate implicită, dar şi o ipocrizie. Eşti „dezamăgit“ şi „te trezeşti“, îţi dai seama de „eroarea“ în care te-ai aflat, de parcă nu tu ai încurajat apropierea PDL de PSD. Chiar dacă afirmaţiile lui Traian Băsescu, făcute la Paris, pot fi puse pe seama unei potoliri a spiritelor, într-o sala înfierbîntată, care îi cerea socoteală pentru alianţa cu PSD, nu putem să nu ne întrebăm dacă a fost doar o figură retorică, pentru a scăpa de încercuire, sau dacă Traian Băsescu vizează renunţarea la PSD. Deja în PDL s-a dat liber la criticarea acestei alianţe cu PSD. Deja nimeni nu mai vorbeşte despre PSD ca despre un partener sau aliat al guvernării, ci doar ca despre o soluţie in extremis, pentru ca ţara să fie guvernată şi stabilă politic. I-ar folosi lui Traian Băsescu o eliminare a PSD-ului de la guvernare? În primul rînd, nu i-ar face rău, l-ar plasa din nou în postura celui care a încălzit un şarpe la sîn şi se trezeşte înainte de muşcătura ucigaşă,