Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situl Natura 2000 - Munţii Ciucaş va avea plan de management

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 21 mai 2009 ·

Situl Natura 2000 - Munţii Ciucaş este primul de acest fel care a fost analizat din punct de vedere al posibilităţii de dezvoltare, fără a fi afectat însă cadrul natural. Ieri, Colectivul tehnic de lucru pentru realizarea obiectivelor de conservare şi dezvoltare durabilă în ariile naturale din judeţul Braşov, care este condus de subprefectul Roxana Mânzatu, a avut o discuţie în comuna Vama Buzăului pentru a analiza situaţia sitului Natura 2000 - Munţii Ciucaş. La această şedinţă au participat reprezentanţii a patru din cele cinci primării (trei din judeţul Braşov şi două din Prahova), ce gestionează suprafaţa pe care este amplasat situl. Cu toate că au fost invitaţi de Instituţia Prefectului Judeţul Braşov (având în vedere că situl a fost delimitat la iniţiativa lor), reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova nu au luat parte la discuţii. În urma dezbaterilor purtate, s-a stabilit că în perioada următoare se vor face demersuri pentru ca cele cinci administraţii locale, împreună cu alte foruri interesate, să se asocieze în vederea realizării planului de management al ariei protejate. Acest document va stipula clar care sunt zonele de protecţie strictă, zonele de tampon şi cele de dezvoltare durabilă, cu restricţiile ce se impun pentru fiecare în parte şi cu tipurile de activităţi ce se pot derula în acest areal. De asemenea, urmează să se decidă cine va fi custodele ariei protejate. „Iniţial, am dorit să analizăm pe rând toate ariile protejate din judeţ, dar după discuţiile purtate, cred că se impune să pornim de la cazul «Ciucaş», pe care să îl preluăm apoi ca model pentru întreg judeţul. O dată ce vom dispune de o procedură şi de un model clar de plan de management, în condiţiile în care nu există un document-cadru după care să ne ghidăm, lucrurile se vor putea debloca. Este în interesul comunităţilor să clarifice aceste aspecte, având în veder

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 3 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°