S-au implinit deja opt decenii de la cea de-a zecea aniversare a lui Octombrie Rosu. Poate parea putin surprinzator faptul ca aniversarea unui eveniment devine, la randul sau, motiv de aniversare peste ani. Caracterul de eveniment pe care aniversarea unui alt eveniment il castiga in posteritate se intemeiaza pe chiar semnificatia sa in destinul comunismului sovietic si, de ce nu, al celui european.
In octombrie 1927, la Moscova au avut loc cu mare fast evocari ale loviturii de stat condusa de Lenin cu zece ani in urma. Intre timp, Lenin, figura principala a rasturnarii politice, murise. Uniunea Sovietica se afla intr-o perioada de reviriment economic sub conceptul Noii Politici Economice (NEP), iar destinul noului stat nu se stia inca foarte exact cine-l va conduce. In lupta pentru putere, 1927 este anul in care figura lui Stalin ca posibil succesor se contureaza tot mai clar, mai ales in raport cu principalul sau rival, Trotki.
In acest fel ar putea fi descris, folosind desigur linii generale, contextul in care o parte din invitatii straini au venit la Moscova pentru a urmari ceremonialul aniversar al preluarii puterii de catre bolsevici. Printre acestia s-a aflat si Panait Istrati, un autor a carui opera este revendicata in mod egal de literatura de adoptie (franceza) si cea de origine (romana). Angajamentul socialist al lui Istrati data inca din perioada uceniciei in portul brailean, iar aflarea sa printre relativ putinii scriitori straini invitati venea ca o reconfirmare solemna a atasamentului fata de cauza proletara. In plus, prietenia cu Romain Rolland si acceptarea sa in cercul parizian al scriitorilor fideli gandirii socialiste (Henri Barbusse, Louis Aragon, Anatol France) devenea pentru autorul evocat un cec in alb acordat propriei celebritati. Cu toate acestea insa, Panait Istrati nu prezenta aceleasi trasaturi de personalitate c
