Preşedintele celui mai mare partid de opoziţie din Ungaria - FIDESZ, fostul premier Viktor Orban, susţine campania electorală pentru Parlamentul European a episcopului Laszlo Tokes, capul de listă al UDMR. Sursa: Adrian Moise
Viktor Orban s-a alăturat, aseară, caravanei electorale a lui Tokes în judeţul Covasna unde a participat la două adunări publice, una la Târgu Secuiesc şi cea de la Sfântu Gheorghe. Sub sloganul „Una este naţiunea!”, în faţa a peste 1.000 de localnici, liderul FIDESZ a făcut apel la toţi maghiarii să participe la vot pe 7 iunie, pentru că numai aşa maghiarii, şi cei care trăiesc în afara „patriei mamă” vor reprezenta prin aleşii lor în Parlamentul Europea, o naţiune unită şi interesul unic al acesteia.
Viktor Orban a mai afirmat că cei aleşi în Ungaria, Slovacia şi România, vor reprezenta pe cei 14-15 milioane de maghiari şi ţelul comun al acestora, autonomia comunităţilor maghiare din afara graniţelor Ungariei.
Manifestarea electorală de la Sfântu Gheorghe s-a încheiat prin intonarea imurilor Ungariei şi a celui secuiesc, la lumina torţelor şi lumânarilor aprinse de participanţi. Viktor Orban l-a sprijinit pe Laszlo Tokes şi în campania electorală pentru Parlamentul European din 2007, când episcopul a candidat ca independet, împotriva listei UDMR pe care acum o deschide.