Exploratorul britanic Sir Ranulph Fiennes a reuşit, astăzi, să escaladeze vârful Everest, după ce eşuase în precedentele două încercări, anunţă The Guardian.
"Era o performanţă care îmi lipsea", a spus aventurierul de 65 de ani în această dimineaţă, imediat după cucerirea vârfului himalaian de 8848 de metri.
Două încercări ratate
Prima sa încercare de a cuceri vârful a avut loc în 2005, dara fost oprit de o criză cardiacă. "Mă simţeam de parcă un elefant stătea pe pieptul meu", spune britanicul după eşec.
A revenit însă în 2008, dar şi-a ales greşit perioada din an. Obosit peste măsură, a trebuit să renunţe când ajunsese la 8.400 de metri.
Victorie pentru Marie Curie
Marea reuşită de astăzi este şi o victorie de răsunet pentru "Marie Curie Cancer Care", organizaţie de caritate care ajută bolnavii de cancer.
"Pe toţi cei care au urmărit încercările mele îi sfătuiesc să contribuie la efortul Marie Curie, pentru ca organizaţia să reuşească să strângă cele trei milioane de lire de care are nevoie pentru a lupta eficient împotriva bolii", a adăugat exploratorul în discursul său de la mare distanţă.
Directorul executiv al Marie Curie Cancer Care, Thomas Hughes-Hallett, a ţinut să îi mulţumească lui Finnes. "Toţi cei de la Marie Curie sunt încântaţi. Ştim cât cânta asta pentru el, suntem recunoscători pentru ajutorul pe care l-a oferit organizaţiei noastre şi pentru că a dus steagul Marie Curie pe vârf".
Fiennes a devenit cel mai în vârstă britanic care pune piciorul pe "acoperişul lumii".
Lăcătuşu, primul român pe Everest
Cel mai în vârstă alpinist care a ajuns pe Everest este nepalezul Min Bahadur Sherchan. El a reuşit performanţa anul trecut, la vârsta de 76 de ani.
Primul român care a cucerit vârful Everest este