După ce i-au obişnuit cu „stimulente” pe „fluieraşii” autohtoni, cluburile află acum că brigăzile străine sunt prea scumpe. Sursa: AFP Photo
Patru brigăzi străine vor oficia în acest weekend la meciurile etapei cu numărul 32 din Liga I la fotbal, a anunţat ieri Comisia Centrală a Arbitrilor. Invazia „fluieraşilor” reprezintă un record şi o palmă dată unui arbitraj anchetat de DNA pentru corupţie.
Pe 29 aprilie, Mircea Sandu, şeful FRF, anunţa că 14 meciuri din finalul sezonului Ligii I vor fi arbitrate de străini. Decizia federaţiei viza doar jocurile dintre echipele angrenate în lupta pentru titlu sau pentru Liga Europei. Ulterior, Gaz Metan şi Oţelul, implicate în lupta pentru evitarea retrogradării, au cerut şi ele brigăzi străine. Nu au fost singurele echipe interesate, dar cheltuielile mari i-au determinat pe şefii cluburilor mici să dea înapoi. Oţelul a renunţat la idee după un singur meci!
Pentru arbitrii străini, preţurile sunt fixe: 2.000 de euro - “centralul” şi 1.050 de euro - “tuşierul”. Transportul, cazarea şi masa saltă costurile la cel puţin 11.000 de euro pe meci.
După ani în care au încurajat „stimularea” arbitrilor, plătind din greu pentru a le obţine favorurile, cluburile româneşti lovite de criză descoperă acum că au ajuns într-o situaţie fără ieşire: arbitrii autohtoni sunt compromişi, iar cei străini sunt prea scumpi.
"Dacă ar fi fost după mine, n-aş fi chemat niciun arbitru străin. Noi însă ne supunem Comitetului Executiv al FRF, care a luat această decizie." - Ioan Igna, preşedintele interimar al CCA
LIGA I
„Străinii” din etapa a 32-a
RENTEAZĂ?
Brigăzile române, de trei ori mai ieftine
Preşedintele echipei de fotbal Oţelul Galaţi, Marius Stan, ne-a mărturisit că brigada condusă de rusul Iuri Başka