Dintr-o antologie a grotescului n-ar putea să lipsească lamentaţiile securiştilor care au păzit-o pe Doina Cornea, publicate în România Mare la scurtă vreme după revoluţie. Din punctul lor de vedere, ei o duceau mai prost decât victima lor, pentru că stăteau afară, în frig şi ploaie, în timp ce ea, arestată la domiciliu, avea un adăpost şi putea oricând să-şi facă un ceai. Nu contează că îndeplineau o misiune ruşinoasă, pentru care primeau salarii sfidător de mari şi se bucurau de multe alte privilegii, nu contează că prizoniera lor era o femeie fără apărare, pe care o terorizau printr-o supraveghere continuă şi pe care o luau din când în când la sediul Securităţii şi o băteau, contează că lor le curgea năsucul de prea mult stat în aer liber!

Doina Cornea s-a remarcat nu numai prin curajul cu care a înfruntat un aparat represiv puternic şi necruţător, cu multe crime la activ; ea merită admiraţie şi pentru eroismul discret de a rămâne om întreg printre atâţia oameni incompleţi, de a-ţi păstra demnitatea într-o lume a micimii sufleteşti şi prostului-gust.

De altfel, şi în prezent, vocea ei impune respect prin demnitate şi prin lipsa de meschinărie.

Recent, Ana Blandiana, admirabila poetă Ana Blandiana, asumându-şi cu modestie rolul de editor, i-a publicat Doinei Cornea un Jurnal, document de mare interes şi, în acelaşi timp, emoţionant autoportret al celei care s-a împotrivit, de multe ori solitară, uneori susţinută doar de câţiva dintre contemporani (deşi aproape toţi erau nemulţumiţi de situaţia din România), atotputernicului regim comunist. Volumul cuprinde şi alte documente (texte şi fotografii) cu valoare complementară. (Iată datele lui: Doina Cornea, Jurnal - ultimele caiete, urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, prefaţă de Ana Blandiana, Buc