Este primăvară, deci este vremea festivalurilor, aşa că la Cluj-Napoca, timp de o săptămână, am urmărit o primă ediţie a unui demers unic la noi (şi nu numai), lansat de Academia de Muzică, sub genericul „Opera viva“, în cadrul căruia s-au prezentat producţii studenţeşti din toată ţara, pentru ca profesori şi discipoli să asiste la spectacolele colegilor, într-un profitabil schimb de experienţă. A fost şi o posibilitate de a descoperi tineri de valoare, de a observa cum se lucrează la clasele de canto şi de regie, cum reuşesc – sau nu – să formeze noua generaţie de artişti lirici de care avem atâta nevoie. Privit în ansamblu, festivalul a adus pe scenă momente excepţionale, bune, dar şi mediocre, fiecare universitate prezentându-se, deci, la nivelul real, fără „cosmetizări“. Dacă majoritatea evoluţiilor au fost acompaniate de pian (fiind dificilă deplasarea cu orchestra din alte oraşe), reprezentaţiile clujene au beneficiat de colaborarea excelentă cu orchestra studenţilor din acest centru cultural, dar şi cu instrumentiştii Operei Maghiare, care au învăţat special o partitură pretenţioasă. Şi trebuie subliniat faptul că teatrul a pus la dispoziţie şi scena, pentru spectacole şi repetiţii, în timp ce Opera Română a refuzat, fiind foarte „ocupată“... într-o singură seară. Universitatea „Ovidius“ din Constanţa a propus, pe video, secvenţe din Don Giovanni şi Cosi fan tutte, derulate pe scena Operei, colaborând cu orchestra teatrului, într-o regie convenţională (Florenţa Marinescu), cu glasuri discutabile, cântând permanent în forţă, dar am remarcat datele vocale ale tenorului Ciprian Done şi baritonului Cătălin Ţoropec. Apoi, acelaşi titlu – Căsătoria secretă de Cimarosa – s-a prezentat, întâmplător, în două versiuni interpretative – cea a Academiei ieşene, în care am admirat regia ingenioasă semnată de Anda Tăbăcaru, dar m-a decepţionat ni Publicitate velul (n