Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionar părăsit, caut urnă electorală

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 mai 2009 ·

Mai e puţin şi începem să-i înjurăm din nou pe pensionari. În 7 iunie o să ne uităm urât la fiecare moş din bloc. Că se duce la vot să ne hotărască viitorul european, în loc să stea acasă cu noi să-i înjurăm împreună pe politicieni. E o certitudine statistică - imediat ce împlineşte 60 de ani, pe român îl apucă pofta de vot. Pensionarii sunt grupul social care a influenţat cel mai mult destinul politic al României. Pe 7 iunie se vor apuca să influenţeze şi destinul politic al Europei. Că nu le-a fost îndeajuns.

Dar care este mecanismul ce aşază picioarele bătrâne pe drumul către urne? Probabil cea mai mare consumatoare de televiziune din România, generaţia vârstei a treia rezonează mult mai intens cu evoluţia politică din ţară decât compatrioţii mai tineri. Iar micul ecran este scena primă a spectacolului politic. În fiecare zi se joacă acolo o nouă dramoletă şi se mai sparge vreun baron-balon.

Un eurobarometru recent dezvăluie felul în care ne privim bătrânii. Compasiune? Ea este prezentă la peste jumătate din românii chestionaţi, care sunt de acord că pensiile ar trebui mărite. Apreciere şi încredere în experienţa seniorilor? Prea puţină, întrucât numărul românilor care consideră că angajaţii juniori sunt mai utili decât seniorii este mult peste media europeană. Respect? O generalizare ar fi greşită, dar rămâne faptul că 41% din români nu neagă cu vehemenţă afirmaţia „bătrânii sunt o povară pentru societate“. Se întrevede astfel tendinţa societăţii româneşti de a-şi infantiliza bătrânii, o tendinţă care transpare chiar şi dinspre autorităţile publice. Titulatura serviciilor care se ocupă de vârstnici denotă un evident complex de superioritate: Serviciile Sociale Comunitare sau chiar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sunt departamentele autorizate să iniţieze activităţi dedicate vârstei a treia.

Cei mai mulţi români sunt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 20 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 8 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°