Tristetea calatorului Porsche
Candva Leonid Andreev afirma ca doreste sa reformeze drama plasand in ea un sistem de bombe (Cat de periculoasa ar fi astazi aceasta gluma estetica!). Poeticile explozive ale ultimelor generatii literare dez-limiteaza/ descompun/ disemineaza orice dogma.
Conceptul de "canon literar" si-a pierdut, azi, genul proxim. Singurul "canon", o antiretorica a tot ceea ce compunea in mod recunoscut un gen literar, ar fi goana dupa senzatii tari si insolit a formelor literare/ structurilor imaginarului. In acest "context" (poietic), ca orice rebel care se respecta, Claudiu Komartin declara:
"limbajul mi se pare insuportabil./ ca un iaz secat in mijlocul padurii.// as vrea sa fiu un analfabet/ un salbatic ce isi mangaie pantecul/ fredonand cantece sincopate printre copacii impietriti" (refugiu).
Claudiu Komartin povesteste pe blogul dedicat acestei carti despre madlena lui, pasiunea de ceasornicar (si nu pentru ca il bantuia vreo metafora a temporalitatii, facil-filosofanta), ba dimpotriva, doar curiozitate tehnica, pentru mecanisme.
Dar pentru ca "mecanismele" iesite din mana/mintea poetilor sunt suprarealiste/ halucinante/ derizorii (fara valoare materiala, de marfa, adica), el nascoceste un "mecanism" ce ar putea aduce cu un porsche.
Pentru ca nu poti evada din cenusiul orasului decat intr-o masina fabuloasa! Si asta are legatura cu "obsesia" spatiilor deschise, experimentale, neconventionale:
"un zid de fier/ prin care nu ar putea trece/ decat dorinta" (pavilionul spaniol) ; "sunt plictisit/ pe retina-mi ard zilnic imagini cat pentru o viata de om" (sub carnea); "nu mai visez decat o lunga calatorie printre dealuri" (elegie); "sunt dintre cei pe care lumea ii arunca in joc/ pana scoate untul din ei/ insingurati intre falcile unui mecanism/ setat pentru autodistrugere/ noi nu avem nume noi nu a
