La 25 februarie prozatorul Virgil Duda a împlinit 70 de ani. Nu cu mult timp înainte i-a apărut la Editura Polirom romanul Ultimele iubiri. O carte densă, bogată şi îmbogăţitoare, cu o complexă ţesătură.

M-am aşteptat la un roman de dragoste în stilul cunoscut al autorului, cu mult erotism, asociaţii de idei, reflexivitate etc., - dar e departe de a fi numai atît, departe de tot. Există un întreg univers care se articulează în jurul unei axe principale - iubirea, începutul, dezvoltarea şi sfîrşitul ei -, cu o sumedenie de personaje, majoritatea româno-israelieni; cu incursiuni în fibra intimă a Israelului, în geografia, istoria şi moravurile sale social-politice puse adesea în antiteză cu cele din România ceauşistă, România tinereţii şi amintirilor autorului; cu pendulări recurente, pe baze asociative, între imagini din prezent şi din trecut; cu multiple biografii amoroase însoţite de scene erotice fierbinţi, cu frecvente evocări livreşti, de la Eminescu la Tolstoi, de la Dostoievski la Dürrenmatt, de la Rembrandt la Van Gogh, de la Fellini la Ettore Scola, toate puse, de altfel, în seama personajelor; cu portrete psihologice "en miettes", în primul rînd ale protagoniştilor romanului care se întregesc, se rotunjesc, din aproape în aproape.

Iată-l pe Radu Goldberg, personajul principal, întrucîtva alter ego-ul autorului. Este un "burlac însingurat şi lucid", comod din fire, chiar leneş, afirmă el despre sine, inteligent, suspicios, dar nicidecum paranoic, bănuielile lui fiind de obicei perfect raţionale, senzual şi preocupat peste aşteptări de "piaţa sexului", cu o fire "mîndră şi neiertătoare", cu o sensibilitate feminină, contrastînd cu aceea specific masculină a iubitei, mai vîrstnică decît el, dar temperamentală Marieta. Deşi desfăşurarea contorsionatei povestiri de iubire poartă amprenta firii lui Radu aşa cum l-am descris mai sus,