Primul film de animaţie 3D, „Să zburăm spre Lună”, vine în marile cinematografe din România cu aventurile unor musculiţe care ajung în spaţiu.
După succesul înregistrat de cei de la Pixar cu „Ratatouille”, şobolanul bucătar, producătorii de la Wave Pictures s-au gândit să încerce aceeaşi reţetă şi să le transforme în fiinţe simpatice pe sâcâitoarele muşte.
Dacă „Ratatouille” a făcut ca şobolanii să pară mai interesanţi în ochii noştri şi să ne facă să zâmbim, nu de aceeaşi soartă au avut parte însă muştele din animaţia 3D „Să zburăm spre Lună”.
Cei mici vor găsi filmul amuzant şi plin de imagini încântătoare, în vreme ce adulţii trebuie să ştie de la bun început că filmul nu le va solicita prea tare materia cenuşie, imaginaţia sau simţul umorului.
Primele insecte pe Lună
Nat, IQ şi Scooter sunt trei musculiţe prietenoase care reuşesc să se strecoare la bordul navei spaţiale Apollo. Astfel, eroii noştri devin primele insecte care ajung pe Lună.
Aluziile la Războiul Rece şi antipaticele muşte sovietice, care încearcă chipurile să saboteze zborul, reprezintă o tentativă, mai mult sau mai puţin reuşită, de a smulge un zâmbet şi din partea adulţilor adunaţi în sala de cinema.
Pentru a se asigura că am priceput bine ideea de tridimensional, chiar şi scenariul este abordat în trei perspective. Povestea e văzută din lumea oamenilor, a spaţiului cosmic şi a muştelor.
Lansare: 22 mai